În această dimineață s-a înregistrat o temperatură de -5 grade Celsius în Masivul Postăvarul și -1 grad în Poiana Brașov. Avem parte de ceață densă mai ales la altitudini.

Exceptând zona “S-ul Mare” de pe Pârtia Lupului și Pârtia Subteleferic Inferior, toate celelalte pârtii sunt deschise, amenajate și se prezintă, încă, în condiții bune! În Poiana Brașov sunt deschise și amenajate pârtiile Bradul și Stadion. Stratul de zăpadă măsoară 30-40 de centimetri în zona superioară și 20-30 de centimetri în zona inferioară.

Atenție, schiori! Din cauza diferențelor mari de temperatură între zi și noapte, zăpada poate fi tare sau chiar înghețată, mai ales în zona superioară a masivului.

În această dimineață funcționează următoarele instalații de transport pe cablu: telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunele Ruia și Lupului, teleschiurile Bradul și Stadion.

Astăzi, brașovenii au reducere de 50%. Astfel, în fiecare zi de miercuri, brașovenii plătesc 50% din valoarea cartelelor de schi valabile în acea zi, respectiv ski-pass-urile de o zi, cele valabile 4 ore, precum și cele cu valabilitate de la orele 11.00, 13.00 și 14.00. Ski-pass-urile, inclusiv cu opțiunile valabile pentru Miercurea brașovenilor, pot fi încărcate și online: www.skibv.ro.

Informații despre starea pârtiilor și funcționarea transportului pe cablu: https://starepartii.brasovcity.ro/

Articolul precedentAnchetă explozivă: Vasile Dâncu primește 143.000 de euro pentru „monitorizarea culturală” a proiectului „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”
Articolul următorVremea, 14 februarie: temperaturile scad brusc