Ania Caill a participat, astăzi, la două curse de coborâre, în cadrul competiției FIS de la Santa Cristina Val Gardena (Italia).  

Competiția Raiffeisen FIS Challenge a reunit la start peste 60 de schioare de valoare, majoritatea din Italia, Marea Britanie, SUA, Austria și Germania. Alături de ele a concurat și sportiva Coronei, românca Ania Caill. 

Ania a abordat cursele hotărâtă și a reușit să se claseze pe poziția a 3-a, în ambele coborâri. Podiumurile celor două întreceri au fost întregit de Nadine Kapfer (Germania) și Sofia Pizzato (Italia), care au ocupat locul 1, respectiv 2 la una din curse. 

În ambele coborâri, Ania a sosit la sub o secundă de câștigătoare (0.53 sec, respectiv 0.67 sec)!

Articolul precedentAnamaria Prodan se implică în ajutorarea copiilor din Ucraina dați dispăruți
Articolul următorAstăzi va fi inaugurată noua Unitate de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean