Analiză privind stadiul investițiilor în infrastructura de apă-canal din județ, la Prefectura Brașov

Reprezentanții comunităților cu peste 10.000 de locuitori, din județul Brașov, au răspuns invitației prefectului Marian Rasaliu pentru o analiză a situației investițiilor din domeniul apă-canal, raportate la obligațiile asumate față de comunitatea europeană.

Reuniunea a avut loc ca urmare a avertismentului formulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice potrivit căruia Statul Român se află în procedură de infringement pentru că nu dovedește îndeplinirea obligațiilor prevăzute de Directiva nr. 91/271/EEC/1991 privind tratarea apelor urbane reziduale, modificată și completată de Directiva Comisiei nr. 98/15/EC/1998. Astfel, pentru ca aglomerările mai mari de 10.000 de locuitori echivalenți să fie conforme cu prevederile Directivei ar fi trebuit ca, la data de 31 decembrie 2015, cel puțin 98% din populația echivalentă a acestor aglomerări să fie racordată la sisteme de canalizare și stații de epurare cu treaptă terțiară, iar stațiile de epurare să funcționeze conform reglementărilor din domeniul gospodăririi apelor și a tuturor criteriilor menționate în directivă.

Având în vedere că se impun măsuri urgente pentru conformare în cazul acestor aglomerări de pe raza județului Brașov, prefectul Marian Rasaliu a convocat o ședință de lucru, cu scopul urgentării proiectelor de investiții din acest domeniu și a stabilirii unui program de conformare, cu termene asumate de toate părțile implicate, reprezentanți UAT-uri și operatori apă-canal. Astfel, pe lângă primarii localităților vizate, la această reuniune au participat reprezentanții serviciilor publice deconcentrate cu atribuții în protecția mediului, inclusiv reprezentanții Administrației Bazinale de Apă (ABA) Olt, și rețeliștii care deservesc marile aglomerări.

Am stabilit ca toate UAT-urile să completeze fișe ale localităților în care să fie specificate stadiul în care se află cu proiectele de apă-canal și investițiile pe care le au în vedere în acest domeniu, cu date privind costurile implicate, sursele de finanțare și termenele asumate. De asemenea, se va analiza redefinirea aglomerărilor cu peste 10.000 de locuitori, în funcție de capacitățile operatorilor de a introduce rețele în aceste zone și de configurația geografică. Toate aceste date vor fi centralizate de Instituția Prefectului Județul Brașov, urmând să le transmitem ulterior la ministerele de resort, precum și la Consiliul Județean Brașov, întrucât redefinirea aglomerărilor de la nivelul județului se poate face doar prin hotărâre a forului deliberativ județean, respectiv prin modificarea Master Planului Județean de Apă-Canal”, a declarat prefectul Marian Rasaliu la finalul ședinței.

Articolul precedentHOCHEI: Corona Brașov Wolves, victorie clară cu Ferencvaros
Articolul următorVIDEO Iarna a revenit în forță! Cum se circulă pe drumurile naționale din centrul țării?