La data de 15 decembrie 2021, în intervalele orare 12,00 – 15.00 și 19,30 – 21,00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Brașov și Poliției Locale Brașov au organizat și desfășurat pe raza municipiului Brașov și Stațiunii Poiana Brașov, în zonele aglomerate, respectiv în zona supermarketurilor, piețelor, spitalelor și centrelor comerciale, o acțiune cu efective mărite, ce a avut ca scop principal verificarea respectării de către conducătorii auto a normelor legale prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Printre obiectivele acțiunii s-au numărat:

 – Identificarea conducătorilor auto care parchează fără drept autovehiculele pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități;

– Verificarea legalității privind utilizarea cardurilor de parcare gratuită de către persoanele însoțitoare a persoanelor cu dizabilități;

– Verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020;

– Prevenirea și combaterea faptelor contravenționale și a infracțiunilor.

În cadrul acțiunii în care au fost angrenate 34 de efective de poliție, au fost legitimate 156 de persoane și verificate 110 autovehicule, fiind invitate la sediul poliției 6 persoane, în vederea clarificării unor aspecte, ce nu au putut fi stabilite pe loc.

În urma abaterilor constatate, polițiștii brașoveni au aplicat 74 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 37 fiind pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, 22 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 Rep. privind circulația pe drumurile publice, 9 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, 5 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 și 1 în conformitate cu alte acte normative în vigoare, valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate fiind de aproximativ 13.000 lei.

Totodată, cu ocazia activităților desfășurate a fost constatată o infracțiune la regimul rutier, respectiv ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și au fost reținute 2 permise de conducere și 1 certificat de înmatriculare.

Reamintim faptul că, scopul tuturor activităților desfășurate de către polițiștii brașoveni nu este acela de a aplica sancțiuni contravenționale, dar nu va fi tolerată nicio abatere de la lege!

Adoptați o conduită responsabilă și respectați prevederile legale!

Articolul precedentGabriel Oprea, solicitare către Vasile Dâncu pentru rezolvarea situației pensiilor: „Militarii sunt adevăraţii ambasadori ai imaginii României în lume”
Articolul următorUniunea Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul” cere Ministerului Apărării să retragă amendamentele la recalcularea și actualizarea pensiilor militare