Adrian Gabor, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, a avut zilele trecute o întrevedere cu Excelența Sa Andrei Grinkevich, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Belarus în România.

Înaltul oaspete a precizat că România se află între primele zece țări cu care Belarus întreține cele mai bune relații în domeniul schimburilor comerciale și în acest sens își dorește dezvoltarea colaborării între județul Brașov și Belarus din punct de vedere economico-social, cultural, turistic sau educațional. Vicepreședintele CJ Brașov a menționat că „suntem deschiși la orice fel de colaborare” și a prezentat stadiul proiectului Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, explicând că gestionarea activității Aeroportului va fi dată în concesiune unei firme private, în urma unei licitații internaționale. Ambasadorul și-a exprimat intenția de a face demersuri pentru deschiderea unei linii aeriene directe Belarus – Brașov.

Articolul precedentTârg de turism, în acest weekend, la Brașov (FOTO)
Articolul următorPrima acțiune a junilor din 2019, în acest weekend