De la începutul lunii octombrie și până la finalul anului, potrivit reglementărilor legislative instituite în starea de alertă impusă de pandemia de coronavirus, societățile comerciale pot solicita de la bugetul de stat șomajul tehnic pentru angajați.

Acesta se acordă pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului. Câte astfel de solicitări au existat la Brașov în luna octombrie ne spune directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, Liliana Dragomir: „Până în prezent, la AJOFM Brașov au fost depuse 63 de cereri de către agenții economici, pentru 766 de persoane. Valoarea acestor cereri este de 786.406 lei„.

Cererea în vederea acordarii acestei indemnizatii, precum și documentele prevăzute în OUG se depun până în ultima zi a lunii următoare celei pentru care se solicită indemnizația. În prima jumătate a anului, 1821 de societăți din județul Brașov au solicitat șomaj ethnic, pentru 11.349 de angajați, în cuantum total de aproape 19,5 milioane de lei.

Articolul precedentLuni, nouă rundă de consultări la Cotroceni | Noul guvern PNL-PSD-UDMR va avea 21 de ministere – Cine va fi noul PREMIER
Articolul următorAvocatul Poporului îi atenționează pe consilierii locali care au încercat să evacueze doi jurnaliști dintr-o ședință publică!