În perioada 27.10- 09.11.2021, inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Securitate și Sănătate în Muncă au efectuat un număr de 34 de controale, dintre care 19 controale s-au efectuat împreună cu polițiștii din cadrul Secției 1 Brașov, în vederea verificării modului în care angajatorii respectă măsurile impuse pe perioada pandemiei, potrivit prevederilor Legii nr. 55 din 15 mai 2020 (privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19), cu modificările și completările ulterioare.

Cele 34 de controale efectuate, au fizat următorii agenti economici:

– 2 centre comerciale;

– 25 agenți economici din domeniul HORECA;

– 2 săli de jocuri de noroc;

– 1 sală de fitness;

– 4 magazine alimentare.

În urma acestor controale s-a constat că 8 agenți economici au încălcat prevederile Legii nr. 55/2020, fapt pentru care s-au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, din care 6 amenzi în valoare de 6.000 de lei și 3 avertismente.

In principal, sancțiunile au fost acordate pentru:

– neasigurarea triajului epidemiologic

– permiterea accesului  persoanelor care nu erau vaccinate împotriva virusului SARS-COV 2, persoane ce nu au prezentat certificatul digital al U.E privind Covid 19

– desfășurarea activităților în restaurante/terase la peste 50% din capacitatea maximă a spațiului

Articolul precedentPHG Consulting, firma de consultanță care a dat României un președinte, premieri, miniștri. Portofoliu de top, management și leadership
Articolul următorSfaturile salvamontiştilor, care vă pot scăpa de neplăceri pe munte!