Accident rutier cu patru victime, pe DN1 (FOTO+VIDEO)

La data de 29 iunie, în jurul orelor 23.30, pe DN1, la intrarea în localitatea Vlădeni, a avut loc un accident rutier.

Un tânăr, în vârsta de 21 ani, care a condus un autoturism pe DN1, dinspre Făgăraș spre Brașov,a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, în vârsta de 48 ani, care circula regulamentar. În urma impactului au rezultat 4 victime, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Foto și video: INFO 1 TV

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul, în vârstă de 21 ani, avea dreptul de a conduce suspendat. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor. – Nadia Olaru, agent de poliție IPJ Brașov.

Articolul precedentO nouă expoziție, de mâine, la Muzeul Casa Mureșenilor din Brașov
Articolul următorFOTO Femeie rănită în autobuz, la Brașov