Accident rutier cu 5 morți, pe DN1! Trafic complet blocat!

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că două autoturisme au fost implicate într-un impact frontal pe DN 1 Ploiești – Brașov, la kilometrul 103, în zona localității Nistorești, județul Prahova. În urma coliziunii, cinci persoane au decedat, alte două fiind rănite. Circulația este oprită în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind solicitat sprijinul unui elicopter SMURD.

Pe DN1, km 103+900 Nistoresti, pe sensul de mers Brașov către Ploiesti s-a produs un accident rutier. Implicați un conducător auto în vârstă de 21 de ani și un conducător auto în vârstă de 34 de ani. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto în vârstă de 21 de ani și a celor 4 pasageri din mașina acestuia. O pasageră din mașina bărbatului în vârstă de 34 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Totodată a fost acroşat un alt autoturism care circula regulamentar, fără a înregistra victime. Conducătorul auto în vârstă de 34 de ani testat alcoolscop, rezultat negativ. La acest moment se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. Traficul este restricţionat pe sensul Braşov către Ploieşti, fiind dirijat de către polițiştii rutieri.

FOTO: ISU PRAHOVA

Articolul precedentMarian Vanghelie: „DNA mi-a propus să colaborăm. Nu am acceptat”
Articolul următorPremieră națională pentru ghidul de finanțare lansat în dezbatere publică de Primăria Brașov