Cu puțin timp în urmă a avut loc un accident de circulație pe DN 13, la km. 48+950 m, pe sensul de mers dinspre Valea Bogății spre orașul Rupea, din județul Brașov.

La fața locului au fost direcționate echipaje de poliție rutieră care efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc.

În accident a fost implicat un singur autoturism care s-a oprit în parapetul de la marginea părții carosabile.

Din impact a rezultat vătămarea corporală a unui pasager, pentru care echipajele medicale acordă sprijin de specialitate.

Traficul rutier este restricționat, urmând a fi reluat după finalizarea cercetărilor de la fața locului.

Poliția Rutieră recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență în zonă și să respecte indicațiile polițiștilor.

Articolul precedentCod portocaliu și cod galben de ploi torențiale și vijelii, în cea mai mare parte din țară, până luni
Articolul următorIon Țiriac, la manșa avionului personal, pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav