A început Turneul Vedetelor

FOTO: GSP.RO

Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi” din Braşov găzduieşte, în acest sfârșit de săptămână ,,Turneul Vedetelor”. La ediția din acest an 16 echipe se vor duela pentru câștigarea Turneului.

Cea de-a 15-a ediţie a „Turneului Vedetelor” are loc în perioada 27-29 decembrie 2019, la Sala Sporturilor ”Dumitru Popescu Colibaşi”.

La „Turneul Vedetelor Acerbis”, competiţie amicală la care participă fotbalişti profesionişti, retraşi sau amatori, vor lupta 16 formaţii, împărţite în 4 grupe.

Pe lista jucătorilor participanţi se află nume importante din fotbalul românesc şi braşovean.

Spectatorii brașoveni îi vor putea vedea, printre alţii pe Mugurel Buga, Răzvan Damian, Rareş Forika, Radu Leonte, Diego Alupoaie, Dani Paraschiv, Florin Stângă, Romeo Surdu, Marian Cristescu, Petre Marin, Sorin Ghionea, Rică Neaga, Dinu Todoran), Laszlo Balint, Tibi Ghioane , Ştefan Grigorie, Florin Iacob, Rareş Enceanu, Georgian Păun, Ionuţ Pârvu, Adrian Pânzaru, Florin Matei şi Radu Burciu.

„Turneului Vedetelor” a debutat astăzi, 27 decembrie, la 11.00, oră la care vor începe meciurile celor trei zile. Finalele vor avea loc duminică.

Intrarea este liberă.

 

Articolul precedentCOD GALBEN de ninsori, la Brașov
Articolul următorHochei: Ciuc – Wolves, meci cu 10 goluri