Un tânăr în vârstă de 27 de ani a fost reținut 24 de ore, după ce polițiștii au descoperit că se afla la volanul unei autoutilitare pe care o furase dintr-o localitate din Brașov. De asemenea, bărbatul nu avea permis de conducere, dar s-a deplasat cu vehiculul până în Dumbrăveni.

Polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control autoutilitara ieri, în jurul orei 10, pe DC 24, pe raza comunei Hoghilag. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că la volan se află un bărbat în vârstă de 27 de ani, domiciliat în comuna Biertan, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

De asemenea, polițiștii au stabilit că bărbatul ar fi sustras autoutilitara în cauză din localitatea Zărnești, județul Brașov, în seara zilei 21 iulie. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv furt în scop de folosință. Bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive.

Sursa: Turnul Sfatului

Articolul precedentAccident rutier pe DN 13! Două persoane rănite!
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 29. Cum se pregătește America de alegeri