Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat, miercuri, că există discuții cu privire la aprobarea unui pachet de măsuri pentru sprijinirea persoanelor cu venituri reduse, în contextul creșterii prețurilor la produsele alimentare.

Pe lista de măsuri figurează acordarea de vouchere pentru elevii care beneficiază de burse sociale, dar și pentru persoanele cu venituri reduse.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat, miercuri, pe Facebook, un set de măsuri propuse pentru combaterea prețurilor.

Una dintre măsurile propuse vizează acordarea de vouchere, în valoare de 50 de euro, pentru două luni, pentru persoanele cu venituri reduse. De această măsură ar putea beneficia inclusiv pensionarii cu venituri de până la 1500 de lei.

O altă măsură se referă la creșterea tichetelor de masă de la 20 lei la 30 lei. Pe lista de măsuri mai figurează și creșterea salariilor din agricultură, respectiv aprobarea salariului minim brut de 3.000 de lei în acest sector.

Totodată, printre măsuri mai figurează și acordarea de vouchere pentru elevi care primesc burse sociale, pentru achiziționarea de rechizite, haine și alimentare. Valoarea voucherului acordat lunar ar urma să fie în cuantum de 30 de euro/lună pentru achiziționarea de rechizite, hrană și haine.

Lista pachetului de măsuri propuse:

-acordarea de vouchere pentru alimentele de bază;

-vouchere pentru elevii cu burse sociale

-creșterea cu 50% a valorii tichetelor de masă;

-dublarea cotei de hrană pentru pacienții din spitale și pentru copiii instituționalizați;

-scutirea de taxe pe suma de 200 de lei acordată în plus de angajator la salariul minim;

-creșterea salariilor din agricultură, cu salariu minim brut de 3.000 de lei în acest sector;

-stabilirea unui salariu minim pentru muncitorii din agricultură, de 3000 de lei brut.

Articolul precedentRetragerea rușilor din zona Kievului, confirmată de Pentagon. Armata rusă pregătește o nouă ofensivă în estul Ucrainei. Măcelul lăsat în urmă de armata lui Putin
Articolul următorUn nou semafor la o trecere pentru pietoni din apropierea unei şcoli