O tânără în vârstă de 28 de ani a fost găsită împuşcată în cap, în această noapte, într-un bloc din Braşov, anunță Antena 3.
„S-a deplasat la fata locului un echipaj SMURD. O persoana de sex in feminin în vărstă de 28 de ani a suferit leziuni incompatabile cu viata. Personalul medical nu a mai putut face nimic pentru a o salva. Aceasta a fost declarată decedată”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.
Tânăra, despre care autorităţile prezente la faţa locului au precizat că ar fi avut vârsta de 28 de ani, a fost găsită împuşcată în cap.
Totul a ieşit la iveală în urma unui apel la numărul unic de urgenţă 112.
La faţa locului s-a deplasat Poliţia, dar şi un echipaj SMURD de Terapie Intensivă.
Potrivit medicilor, victima prezenta o plagă împuşcată în tâmplă, astfel că a murit pe loc.
O echipă formată din criminialiști sub coordonarea unui procuror au efectuat cercetări la fața locului și au adunat probe.
Nu se știe la acest moment dacă femeia s-a sinucis sau dacă a fost ucisă.
Vor urma o serie de audieri în cadrul unui dosar de cercetare penală.