Directia Generală de Asistentă Socială și Protecția Copilului Brașov, în parteneriat cu Asociația Pacienților cu Boli Cronice „Restart la Viață” București, vine în întâmpinarea persoanelor aflate în suferință, fizică dar mai ales emoțională, prin organizarea de grupuri de  sprijin pentru persoanele diagnosticate cu probleme oncologice și pentru aparținătorii acestora.

Grupurile de sprijin au ca scop înțelegerea și acceptarea stării de boală, reducerea stresului provocat de aceasta, dar și modalități de comunicare socială, oferind totodată posibilitatea persoanelor aflate în situații similare să își împărtășească ideile, sentimentele, trăirile și modul prin care acestea au parcurs drumul anevoios în „lupta” cu boala.

Prin procesul de interacțiune specific grupului, desfășurat într-un cadru securizat,  unde confidențialitatea este cuvântul cheie, persoanele doritoare vor avea ocazia de a oferi suport altor persoane aflate în nevoie și de a identifica o serie de răspunsuri la preocupările legate de boală.

Serviciile oferite în cadrul grupurilor de sprijin sunt gratuite, ședințele urmând a se desfășura în fiecare a doua și a patra miercuri din lună, între orele 17.00 și 19.00, la sediul  Centrului de zi „Rază de lumină” din Brașov, str. Mărășești nr. 2 bis. Accesul va fi permis, alături de reprezentantul DGASPC Brașov, psihologului și invitatului special, pentru un număr maxim de 12 persoane, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Persoanele care doresc să facă parte din grupurile de sprijin, o pot face la adresa de email [email protected].

Foto: Cancer 360

Articolul precedentStudenții Universității Transilvania din Brașov reprezintă România la Expoziția Mondială „Expo Dubai 2020”
Articolul următorMinistrul Mediului, Tanczos Barna: „Nu cred in solutii minune precum DNA-ul padurilor”