Instanța a decis condamnarea a trei persoane pentru infracțiuni de corupție, într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătora Brașov, anunță NEWSBV.ro.

Este vorba despre Ionică Anuțoiu, membru în Biroul Național al ALDE, cu rang de vicepreședinte, fostul primar al comunei Cristian, Dragoș Serafim (PSD), dar și un funcționar din cadrul aceleiași instituții. De altfel, Primăria Cristian este parte vătămată în cadrul procesului, având în vedere că dosarul a fost constituit ca urmare a unor lucrări contractate la respectiva Primărie.

Decizia completă a instanței, AICI

 

Articolul precedentUPDATE Ce au descoperit polițiștii în urma celor peste 100 de percheziții efectuate, în aproape toată țara, în această dimineață?
Articolul următorEXPLOZIV! Anamaria Prodan, invitată în această seară în emisiunea lui Laurențiu Botin, „100%”. Dezvăluiri INCENDIARE