Cel mai pesimist scenariu devine realitate în România după creșterea fulminantă a infectărilor coronavirus de la o zi la alta. Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a dat o veste îngrijorătoare în plin val 4 de coronavirus: paturile de la Terapie Intensivă nu sunt suficiente pentru a acoperi numărul pacienților cu forme severe.

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat că este posibil să nu fie suficiente paturile ATI COVID – 1.612, avute în valul anterior al pandemiei, pentru că valul actual fiind unul “cu o tendinţă mai abruptă, mai bruscă, mai brutală”.

“Este evident, că valul patru, aşa cum se prezintă până acum, este un val cu o tendinţă mai abruptă, mai bruscă, mai brutală decât au fost celelalte valuri ale pandemiei şi atunci s-ar putea ca numărul acela maxim de paturi ATI pe care l-am atins într-un val anterior, de 1.612, să nu fie îndeajuns. Până atunci mai avem oricum. Important e ca zilnic să găsim soluţii şi acest număr de paturi ATI să crească”, a precizat ministrul Cseke Attila, la un post de televiziune.

 

Declarația ministrului Sănătății vine după ce premierul Florin Cîţu a anunțat, marţi, că necesarul de paturi ATI pentru COVID-19 ar putea creşte la 2.000 şi a cerut să se pregătească un plan astfel încât să fie asigurate locuri la secţiile de terapie intensivă, în cazul în care va fi necesar.

Până marți, în spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 era de 8.334. Dintre acestea, 990 erau internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 229 erau minori, 209 fiind internați în secții și 20 la ATI.

 

 SITUAȚIA PATURILOR de la ATI pentru pacienții COVID-19, în România 

Cu doar o zi în urmă, doar 16 paturi de ATI pentru pacienții cu COVID erau libere, marți, în toată țara, dintre care 6 în București. În total, la nivel național existau 1.131 de paturi ATI COVID, 990 fiind ocupate.

În data de 21 septembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1131 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. De asemenea, 990 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.

În București sunt avizate de DSP 239 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

 

La nivel național sunt libere 16 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București erau doar 6 paturi libere.

Articolul precedentCOVID-19. Patru localități cu rată de infectare peste 2 la mie! Situația completă din județ
Articolul următorBucureștiul a intrat în scenariul ROȘU, cu o incidență de 3,3 la mie