Într-un meci din liga a treia la fotbal, încheiat în urmă cu puțin timp, care s-a jucat în etapa a 12-a, Corona Brașov a învins, la Buftea, cu 1-0, pe Astra 2 Giurgiu.

Singurul gol al confruntării a fost marcat de Linguraru, în minutul 67. Corona a evoluat în inferioritate numerică din minutul 43, după eliminarea lui Stancutu. Totodată, Astra 2 a avut 7 jucători de la prima echipă, din Liga 1. Brașovenii rămân lideri detașați în Seria a 5-a, cu 32 de puncte acumulate. Partida care ar fi trebuit să se joace tot astăzi, de la ora 15.00, dintre Kids Tâmpa și Odorheiu Secuiesc, a fost amânată pentru mâine, la ora 15.00, din cauza terenului înzăpezit.

La finalul partidei, antrenorul Coronei, Călin Moldovan a declarat că este o victorie uriaşă, mai ales în condiţiile în care a fost obţinută în faţa unei echipe care a avut şapte jucători de la echipa de liga întâi. „Pentru noi este o victorie uriaşă, obţinută în compania unei echipe care a fost foarte aproape de valoarea unei echipe de liga întâi, având în componenţă nu mai puţin de şapte jucători de acolo. A fost un efort extraordinar mai ales că am jucat o repriză în zece oameni, iar pentru asta trebuie să îi felicit pe băieţi pentru dăruire, efort şi disciplină tactică. Am demonstrat încă o dată că pretenţiile noastre de a câştiga această serie şi de a merge la baraj sunt justificare şi sper să o ţinem tot aşa”. 

Pentru Corona au jucat:  Mutu – Rusu, Stăncuţu, Cîrstian, Dumbravă – Leonte, Voicu (46 Linguraru), Alupoaie (70 Boţia), Nicolau (88 Argăseală) – Roșu (46 Cristescu), Drăgoi (46 Tălmaciu).
Vinerea viitoare, Corona va juca în deplasare cu ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2.

Articolul precedentMedicii din Covasna și Brașov, intervenție chirurgicală rară la nivel mondial, în premieră la Sfântu Gheorghe
Articolul următorCOVID-19: 167 de cabinete noi pentru imunizarea cu vaccinul Pfizer!