O ursoaică împreună cu cei trei pui ai săi au creat panică, săptămâna trecută, în satul brașovean Hârseni. Animalele au fost filmate plimbându-se prin gospodăriile localnicilor.

Imediat, Asociația Milioane de Prieteni a anunțat că este dispusă să preia urșii, pe care să-i ducă în rezervația de la Zărnești. Din păcate, însă, un pui de urs a dispărut, iar altul a fost găsit mort. Astfel, numai unul a fost salvat și adus în rezervație, acolo unde este bine îngrijit, hrănit și are parte de tratamentul adecvat. Mama nu a mai apărut nici ea.

„Pentru ursulețul dispărut suntem extrem de îngrijorați întrucât fără mama lui nu are nicio șansă de supraviețuire. Puiul salvat este o fetiță, căreia îi vom spune Bamsey, dar starea ei nu este încă foarte bună. A fost adusă în Sanctuarul Libearty în jurul orei 3 dimineața, este foarte speriată, deshidratată și slăbită. Micuța Bamsey este monitorizată în permanență și are parte acum de tratament și îngrijire de specialitate”, au declarat reprezentanții rezervației Libearty Zărnești.

Articolul precedentEvoluția cazurilor de coronavirus din România!
Articolul următorUn an de când fotbalul brașovean este mult mai sărac…