Reprezentanții Ministerului Justiției a anunțat, vineri, că a fost publicat proiectul de Ordin al ministrei justiției – Alina Gorghiu pentru completarea Normelor privind tarifele de onorarii minimale pentru serviciile prestate de notarii publici.

„A fost publicat proiectul de Ordin al ministrei justiției, doamna Alina Gorghiu, pentru completarea Normelor privind tarifele de onorarii minimale pentru serviciile prestate de notarii publici.

A fost introdusă o nouă dispoziție, în sensul scutirii de la plata onorariilor a persoanelor care solicită reconstituirea actelor distruse de o calamitate sau eliberarea de copii legalizate, duplicate ori copii din arhivă ale unor astfel de acte. ✅️

A fost avut în vedere contextul evenimentelor meteorologice extreme din luna septembrie 2024 în România și efectele deosebit de grave produse asupra comunităților din zonele afectate.

Printre acestea se numără și distrugerea documentelor notariale aflate în arhiva birourilor notariale ori în posesia persoanelor afectate.

În această situație, era necesară reglementarea unei măsuri de sprijin pentru cetățenii care se află în asemenea situații.

Propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus dezbaterii publice pot fi transmise în termen de 10 zile calendaristice, în scris, la adresa Ministerului Justiţiei – str. Apolodor, nr.17, cod 050741, sector 5, București sau la adresa de e-mail [email protected]”, au transmis reprezentanții Ministerului Justiției.

 
Proiectul poate fi consultat aici

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPNL A DEPUS UN AMENDAMENT PENTRU CA REFERENDUMURILE NAȚIONALE ȘI LOCALE SĂ POATĂ AVEA LOC ÎN ACELEAȘI SECȚII DE VOTARE CU ALEGERILE
Articolul următorNICOLAE CIUCĂ, MESAJ DE FORȚĂ PENTRU REPUBLICA MOLDOVA, CU OCAZIA REFERENDUMULUI PENTRU ADERAREA LA UE: ”AȚI REUȘIT SĂ ÎNVINGEȚI COMUNIȘTII. MAI AVEȚI DOAR UN PAS”