Sfințirea Bisericii \”\”Adormirea Maicii Domnului\”\” din localitatea Belin, județul Covasna, va avea loc la finalul acestei săptămâni.

După două secole și jumătate, \”\”Bisericuța Copiilor\”\” va primi pecetea sfințeniei, iar evenimenul sfânt și cu identitate unică marchează nu doar binecuvântarea lăcașului, ci și un prilej de reînnoire spirituală pentru întreaga comunitate.

Slujba de sfințire va fi prilejuită de un sobor de preoți și diaconi alături de Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, în data de 13 octombrie 2024.

După ceremonie, credincioșii vor avea posibilitatea să intre și să se închine prin Sfântul Altar.

Vă așteptăm pentru ca împreună să vibrăm în cel mai înalt spirit al rugăciunii și să împărtășim bucuria sfințirii acestei bisericuțe care va continua să fie far călăuzitor pe drumul credinței, iubirii, al luminii. Și cum ne dorim să rămânem uniți sub aceeași indentitate culturală românească, venim cu rugămintea de a bate împreună la porțile Cerului, îmbrăcați în port popular„, anunță reprezentanții Parohiei Belin.

Binele se face prin oameni. Exact cum Dumnezeu lucrează. Credința ne e în suflet, iar când aceasta este împărtășită, puterea ei poate fi nemărginită. Rămas neclintit odată cu trecerea celor 250 de ani, acest lăcaș de cult este martorul speranței, al nădejdei sau al lacrimilor care – prin RUGĂCIUNE – au devenit cele mai puternice aripi în zoborul VIEȚII celor care i-au trecut pragul.

Biserica de sub aripa Carpaților – unde mii de suflete și-au găsit curajul sau au primit minuni de la Dumnezu atunci când se aflau în necaz – a fost donată de Parohia Purcăreni, județul Brașov și datează din anul 1774.

’’Dintr-o lacrimă și-un dor’’, aici, în ultimul deceniu, 43 de copii au venit pe lume și sunt azi lumină și glas pentru părinții lor. 43 de suflete demonstrează că nu totul depinde de OM, ci și de Dumnezeu. Și mulți alți oameni, cu neputințe greu de dus sau șanse zero din partea medicilor, datorită credinței, azi, își continuă drumul prin viață. Demni și recunoscători comunității, duhovnicului și Domnului – un trio ce arată zilnic faptul că dacă îl punem pe Dumnezeu în tot ceea ce trăim sau facem, atunci îl vom găsi în ceea ce ni se întâmplă.

Se spune că omul sfințește locul, iar la Belin, observăm că se poate și invers – ca locul să sfințească omul. Iată că după atâtea împliniri și multe altele ce vor urma, ’’Bisericuța Copiilor’’ din inima Covasnei va fi SFINȚITĂ. În 13 octombrie 2024. Din căutările noastre de până acum, ar fi cam singurul edificiu religios din România ce ar urma să fie sfințit după o perioadă atât de lungă„, încheie reprezentanții bisericii.

SURSA: Comunicat Parohia Ortodoxă Belin

Articolul precedentDESCOPERIREA MICROARN-ULUI, RECOMPENSATĂ CU PREMIUL NOBEL PENTRU MEDICINĂ
Articolul următorCOMISIA EUROPEANĂ A APROBAT SCHEMA ROMÂNIEI DE 500 MILIOANE DE EURO PENTRU SPRIJINIREA INVESTIŢIILOR ÎN PRODUCŢIA DE BIOCOMBUSTIBILI