S-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față o persoană care a dobândit calitatea de inculpat cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat prin efracție, prevăzută de art. 228 (1) – 229 (1) lit. b) și d) Cod Penal, situația de fapt fiind următoarea:

 La data de 7 august 2024, în jurul orei 2 noaptea, o persoană de sex masculin în vârstă de 32 de ani, cetățean al Republicii Moldova, împreună cu o altă persoană, a sustras un autoturism SUV marca Lexus, an de fabricație 2016, din parcarea unui complex rezidențial din cartierul Răcădău al municipiului Brașov. În vederea dobândirii accesului la interiorul autoturismului, s-a acționat cu dispozitive electronice speciale care acționează cu rol de cheie falsă. Toată operațiunea a durat aproximativ 4 minute. Ulterior sustragerii, persoanele în cauză au părăsit zona, cea propusă pentru arestare preventivă fiind ulterior depistată pe raza miunicipiului Braşov. Autoturismul a fost depistat şi recuperat pe raza localității Tomeşti, jud. Iaşi.

Persoana în cauză a fost reținută ieri, 4 septembrie 2024, pentru 24 de ore.

La data de 5 septembrie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.

 Facem mențiunea că, în vederea depistării vehiculului și a autorilor faptei, organele de urmărire penală au efectuat ample acte de investigații, precum analiza a numeroase înregistrări video preluate din rețeaua publică și privată de camere de supraveghere de pe raza municipiului Brașov și a localităților de pe traseul autoturismului, interceptări de comunicații, supraveghere audio, video sau prin fotografiere, utilizarea camerelor inteligente de tip LPR, percheziții domiciliare și de vehicule.

 Actele de urmărire penală au fost realizate de Serviciul de Investigații Criminale Brașov, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și cu sprijinului Serviciului de Investigații Criminale Iași, Serviciul de Investigații Criminale Galați, IPJ Bacau, IPJ Vaslui, Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor, Brigada de Operațiuni Speciale Brașov, Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Brașov, Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică din cadrul CNAIR.
Facem precizarea că faza urmăririi penale are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
De asemenea, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat presupune existența unei suspiciuni rezonabile, pe bază de probe, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană și nu este de natură a răsturna prezumția de nevinovăție.

Articolul precedentANM: ALERTE COD GALBEN DE CANICULĂ, DAR ȘI INSTABILITATE ATMOSFERICĂ ACCENTUATĂ
Articolul următorMILIOANE DE ELEVI SE PREGĂTESC PENTRU NOUTĂȚILE ANULUI ȘCOLAR 2024-2025