Un militar francez a fost rănit cu un cuțit luni seara, 15 iulie, la Gara de Est din Paris, în timp ce participa la o patrulă antiteroristă, cu mai puțin de două săptămâni înainte de a fi deschise Jocurile Olimpice.

Potrivit ministrului de Interne Gérald Darmanin, viața militarului nu este în pericol, iar suspectul a fost arestat. Soldatul a fost rănit la un umăr, după cum a declarat o sursă din poliție pentru agenția de presă AFP, citată de Agerpres.

„Gândurile sunt la militarul rănit în această seară la Gare de l’Est care participa în cadrul operaţiunii Sentinelle.

 Sprijin şi recunoaştere pentru forţele noastre armate care participă mai mult ca niciodată la asigurarea securităţii francezilor”, a scris pe X, fostul Twitter, ministrul Forţelor Armate, Sébastien Lecornu.

Acest atac a avut loc în timpul unei patrulări din cadrul operațiunii Sentinelle, cu mai puţin de două săptămâni înainte de a se deschide Jocurile Olimpice de la Paris, ce vor avea loc în perioada 26 iulie – 11 august.

Operaţiunea Sentinelle a fost lansată în anul 2015 după atacul asupra redacţiei revistei satirice Charlie Hebdo din Paris. Patrule de soldaţi puternic înarmaţi au devenit de atunci parte din viaţa de zi cu zi a parizienilor.

În februarie 2017, un egiptean a atacat cu o macetă militari ai operaţiunii Sentinelle care se aflau de serviciu la Carrousel du Louvre, foarte aproape de Muzeul Luvru din Paris, atacatorul strigând „Allah Akbar”.

Articolul precedentMODIFICARE LEGISLATIVĂ: URȘII BRUNI AGRESIVI POT FI ÎMPUȘCAȚI
Articolul următorBIDEN: „M-AM EXPRIMAT GREȘIT CÂND AM CERUT ȚINTIREA LUI TRUMP”