Sub Editura Academiei Române a fost lansat volumul postum “Fantome de drum”, al brașoveanului Nicolae Stoe. Cartea este, de fapt, o antologie a celor mai reprezentative poezii scrise de Nicolae Stoe.
Lansarea a fost moderată de directorul general al editurii Academiei Române, academicianul Valeriu Matei, membru de onoare al înaltului for. Volumul de poezii al lui Nicolae Stoie este parte din colecția academiei „O sută și una poezii”.
Născut la Sibiu, în 29 noiembrie 1940, Nicolae Stoie (originar din Ocna Sibiului), a absolvit Colegiul ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu în 1959 și Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca în 1965.
După încheierea studiilor s-a stabilit la Braşov, unde a lucrat ca jurnalist, redactor la revista “Astra” (unde a funcționat și ca redactor-șef la seria nouă a revistei brașovene), bibliotecar la Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu”, editor şi profesor în învăţământul preuniversitar.
A debutat cu poezie în revista „Tribuna”, în 1960. A colaborat la revistele ”România literară”, „Luceafărul”, „Familia”, „Steaua”, „Orizont”, „Astra”, „Contemporanul”, „Convorbiri literare”, ”Euphorion”. A primit premii pentru poezie ale filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România, în anii 1975 şi 1981. A plecat dintre noi în ziua de 23 august 2017.
Sursa: Realitatea de Brasov