FC Brașov a susținut, astăzi, pe Stadionul Tineretului, un meci amical, în compania fostei campioane CFR Cluj-Napoca.

Formația antrenată de italianul Andrea Mandorlini s-a impus cu 3-1 în fața trupei lui Dan Alexa. Pentru CFR au marcat Bentacour, din penalty, în minutul 9, Otele, în minutul 13 și Buș, în minutul 90. Golul galben-negrilor a fost marcat de Lascu, în minutul 43, după o pasă a lui Oltean. Dumbravă a ratat două mari ocazii în repriza a doua. FC Brașov va întâlni în următorul meci amical, sâmbătă, tot pe Stadionul Tineretului, pe Olimpic Zărnești, formație de liga a treia.

Un amical bun, util, contra unei echipe superioare din punct de vedere calitativ, valoric, tehnic, ca și pregătire. Am avut momente în care am suferit foarte mult, dar și momente în care ne-am ridicat la nivelul lor, ceea ce mă bucură foarte mult. Am arătat că avem calitate. Pentru perioada în care suntem, am accelerat puțin cu jocurile acestea puternice. Sunt jocuri în care trebuie să învățăm. Am avut momente bune, împotriva unei echipe de top din România. Suntem o echipă total lipsită de prospețime, am jucat împotriva unei echipe care nu face greșeli, iar meciul a început de la 0-1. A fost un test reușit, bine că nu s-a accidentat nimeni. Trebuie să transferăm câțiva jucători. Deja este târziu. Mâine o să avem o discuție în acest sens cu cei din conducere. Avem 13-14 jucători buni, dar mai avem nevoie de întăriri. Dan Spătaru are oferte concrete de la Liga 1, dar vom vedea ce va fi. Pentru Dan Spătaru, un sezon la FC Brașov, sau măcar 6 luni, ar fi un lucru extrem de benefic”, a spus Dan Alexa la finalul meciului.

FOTO: FC BRAȘOV

Articolul precedentA fost reținută și mama copilului de un an și 7 luni omorât de concubinul femeii
Articolul următorPremierul despre SRI: prim-adjunctul preia comanda!