FOTO: Wikimedia Commons

Ieri a fost termenul limită pentru depunerea dosarelor pentru candidații care își doresc să ocupe funcția de director tehnic al municipiului.

La concurs s-au înscris 6 candidați, trei din mediul privat, doi din administrația publică și unul din mediul academic.
Postul este unul dintre cele mai importante în administrarea Brașovului, având în vedere că directorul executiv al direcției tehnice gestionează activitatea de întreținere și reparații drumuri publice, întreținere zone verzi, curățenie și deszăpezire, iluminatul public și, nu în ultimul rând, investițiile realizate din bugetul local. În același timp, directorul tehnic are și o mare responsabilitate în gestionarea fondurilor publice, iar anul acesta, de exemplu, bugetul de gospodărire a orașului depășește 150 de milioane de lei, la care se adaugă capitolul de investiții.
„Ieri a fost termenul limită pentru primul post important din Primăria Brașov, cel de director al Direcției Tehnice. Este un concurs așa cum vi l-am promis, transparent, cu comisie de concurs, cu toate etapele, în care căutăm un om competent, capabil, bun proiectant, care să mai fi lucrat în domeniu și care să aibă deci experiență și expertiză, pentru că de această direcție depind majoritatea lucrărilor curente din oraș și ea are un impact esențial asupra modului în care arată orașul și în care funcționează toată infrastructura lui“, a declarat primarul Allen Coliban.
Principalele condiții care trebuiau îndeplinite de candidați au fost: studiile universitare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe inginereşti – inginerie civilă, master în domeniul administraţiei publice, management sau inginerie civilă și vechime muncă în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice de minim 7 ani.

Direcția Tehnică
Misiune
Asigurarea îmbunătățirii circulației pe drumurile publice, amenajarea zonelor de agrement, asigurarea activității de salubrizare și deszăpezire a domeniului public, realizarea investițiilor necesare dezvoltării municipiului și monitorizarea activității de transport de persoane și de mărfuri.
Structură
Serviciul Amenajare Drumuri Publice și Siguranța Circulației
Serviciul Amenajare Zone de Agrement
Serviciul Urmărire Contracte Salubrizare și Deszăpezire
Serviciul Investiții
Serviciul Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial
Compartiment Transport și Monitorizare

 

Articolul precedentCare este prețul unui post de parlamentar. Dezvăluirile fostului deputat Cristian Rizea
Articolul următorOra 18:00 – Culisele statului paralel. De ce a „ruginit” sistemul de termoficare din Capitală? În 2020, bucureștenii se spală la lighean