31 de medalii pentru patinatorii de la Corona

15 de medalii de aur, 14 de argint şi două de bronz pentru patinatorii Coronei la Naţionalele de la Inzell.

Patinatorii de viteză ai Coronei au avut şi în acest an o prestaţie excelentă la Campionatul Naţional pe probe şi poliatlon, care s-a desfăşurat, în week-end, la Inzell, în Germania. Sportivii antrenaţi de Bogdan Stănescu şi Katalin Kristo au adus nu mai puţin de 31 de clasări pe podium pentru Corona şi implicit pentru Braşov, dintrecare 15 de aur, 14 de argint şi două de bronz.

Antrenorul coordonator al secţiei de patinaj viteză, Bogdan Stănescu, a declarat că toate aceste rezultate obţinute atât în competiţiile interne cât internaţionale nu ar fi fost posibile fără sprijinul Coronei şi implicit al Municipalităţii care investeşte în marea performanţă. „Sunt foarte mulţumit de evoluţia sportivilor pe care îi antrenez, de la mic la mare. Majoritatea au obţinut recorduri personale iar rezultatele sunt foarte bune. Mă bucur că aducem medalii şi cu cei mai mici din echipa noastră, iar cei mari performează cu brio atât pe plan naţional cât şi internaţional. Rezultatele internaţtionale ale sportivilor noştri, medaliile câştigate la Jocurile Olimpice de Tineret şi în cele din Cupele Mondiale  nu erau posibile fără susţinerea de care avem parte din partea Municipalităţii, care prin clubul Corona încurajează şi susţine marea performanţă.

Pentru că în România nu avem încă, o pistă de patinaj viteză, nu putem organiza şi nici nu ne putem antrena aşa cum trebuie. Lipsa pistei de patinaj viteză în Romania este un mare impediment pentru noi, ne limitează să avem puţini copii care să se antreneze în condiţii adecvate, fără să fim obligaţi să plecăm în ţări străine pentru a ne antrena. Putem aduce mai mulţi copii la patinaj viteză, putem aduce mai multe rezultate măreţe, daca aveam macar o pistă în ţară. Noi suntem însă privilegiaţi, pentru că reprezentăm clubul Corona, care investeşte în noi, şi ne asigzură antrenamente pe piste performante din străinătate, iar pentru asta chiar merită să îi mulţumim pentru fiecare rezultat pe care îl obţinem. De asemenea, vreau să mulţumim şi părinţilor şi sponsorilor şi tuturor celor care au crezut şi cred în noi”.

Antrenorul Bogdan Stănescu a explicat şi de ce Mihaela Hogaş nu a participat la toate probele, ea fiind menajată în vederea finalei de Cupă Mondială de Neoseniori, care se va desfăşura săptămâna viitoare la Minsk. „Pe Mihaela Hogaş am simţit nevoia să o protejez în vederea competiţiei care va urma, astfel că ea nu a alergat la Campionatul Naţional la  toate probele. Pregătirea ei este orientată pentru participarea în Finala Cupei Mondiale de Neoseniori de la Minsk, care se desfăşoară la doar o săptămână distanţă de Campionatul Naţional. Avem toată încrederea că o sa ne întoarcem de la finala Cupei Mondiale medaliaţi, asa cum am făcut şi în cele două cupe mondiale precedente din Bjugn – Norvegia şi Enschende – OIanda în noiembrie 2019”, a mai spus antrenorul Coronei.

Rezultatele sportivilor Coronei la Campionatul Naţional sunt următoarele:

Seniori:
Nedelea Cosmin (500m loc 1, 1500m loc 1, 3000m loc 1, 5000m loc 1. Clasament general loc 1)

Cristian Popa (500m loc 2, 1500m loc 2, 3000m loc 2, 5000m loc 2. Clasament general loc 2)

Mihaela Hogaş (500m loc 1, 1000m loc 2)

Junioare: Manolache Roxana (500m loc 2, 1000m loc 1, 1500m loc 1, 3000m loc 1. Clasament General loc 1; Ionel Ramona (500m loc 1, 1000m loc 2, 1500m loc 2, 3000m loc 2. Clasament general loc 2)

Junioare C: Francu Citre Antonia (500m loc 2, 1000m loc 3, 1500m loc 3. Clasament general loc 2)

Junioare E: Stanciu Diana (300m loc 2, 500m loc 1. Clasament general loc 1)

Junioare F: Adafinei Ania (100m loc 1, 300m loc 1. Clasament General loc 1)