O zi cu schiori incepatori blocati pe masiv dupa inchiderea partiilor, din cauza vremii nefavorabile, cu ceata.
Astazi, 20.02.2021, Serviciul Public Local Salvamont Brasov a fost solicitat sa intervina in 11 cazuri, insumand 12 persoane care s-au accidentat sau au ramas blocate in timp ce practicau sporturile de iarna pe partiile de schi sau sanius din Poiana Brasov si Masivul Postavaru.
Salvatorii montani ajunsi la locul solicitarii au acordat persoanelor accidentate primul ajutor, urmand sa le transporte la baza muntelui, unde 2 dintre acestea au fost trimise, cu echipajele SMURD venite in sprijin, catre unitatile spitalicesti, pentru controale de specialitate.
Recomandam schiorilor incepatori, care nu sunt insotiti de un monitor, sa nu mai urce pe masiv in apropierea orei de inchidere a instalatiilor de transport pe cablu pentru ca pot ramane blocati pe partii din cauza cetii si a caderii intunericului. Reamintim ca inchiderea partiilor se face la jumatate de ora dupa oprirea instalatiilor de transport pe cablu.
Totodata, sa nu mai aleaga partii care sunt peste nivelul lor de pregatire, atat fizica, cat si tehnica. Acestia ar trebui sa ramana pe partiile de la baza masivului destinate incepatorilor, respectiv partia BRADU si partia STADION. Partiile din partea superioara sunt foarte lungi, cu sectiuni foarte inclinate si se adreseaza nivelurilor medii si avansate.
De la inceputul sezonului de schi, salvamontistii din Poiana Brasov au intervenit in 367 de cazuri, implicand 357 de persoane care s-au accidentat, ratacit sau care au trebuit sa fie evacuate.
Practicarea sporturilor de iarna presupune responsabilitate, atat pentru siguranta proprie, cat si pentru a celor din jur!