Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este marcată anul acesta de Direcția de Asistență Socială Brașov în data de 1 octombrie, la sediul său din strada Gladiolelor, nr. 4 începând cu orele 11.00.

Cu această ocazie, în cadrul unui spectacol artistic, beneficiarii centrelor de servicii sociale din cadrul Direcției de Asistență Socială Brașov își vor spune povestea, iar generațiile mai tinere vor fi parte din povestea lor. La eveniment vor participa peste 150 de seniori pentru care am pregătit mai multe surprize ce vor contribui la reușita acestei zile.

Evenimentul face parte din Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale din Municipiul Brașov pentru perioada 2019-2023, aprobată prin HCL nr. 69/2019 și este organizat anual pentru a marca Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, zi instituită ca sărbătoare printr-o rezoluție a Adunării Generale a Națiunilor Unite.

Astfel, Direcția de Servicii Sociale îi invită pe toți cei care doresc să le fie alături, să promoveze și să valorizeze persoanele vârsnice, astfel încât prezența bunicilor în viața fiecăruia dintre noi să reprezinte un dar neprețuit și nu ceva ce ni se cuvine în mod firesc.

Articolul precedentVIDEO+FOTO Pompierii voluntari din Cobor, primii care au intervenit la Ticuș! Salvatorii au nevoie de ajutorul nostru!
Articolul următorCe puteți vedea, săptămâna aceasta, la Teatrul Sică Alexandrescu?