Având în vedere discuțiile pe care reprezentanții sectorului HORECA le-au avut, săptămâna trecută, cu premierul României cu privire la măsurile de relaxare pentru acest domeniu, în ultimele zile, primarul George Scripcaru a avut o serie de discuții cu cei din domeniu și cu funcționarii din Primăria Brașov și cei ai Direcției Fiscale pentru a pregăti deschiderea teraselor din Municipiul Brașov, începând cu data de 1 iunie, data la care reprezentanții domeniului din HORECA au propus deschiderea acestora.

În urma acestor discuții, primarul le-a cerut celor care vor să își deschidă terase pe domeniul public în acest an, să depună o solicitare în acest sens, până în data de 27 mai, on-line sau, pentru cei care nu au această posibilitate, în scris, la Centrul de Informații Cetățeni, astfel încât, în cazul în care rămâne valabilă data de 1 iunie, Municipalitatea să poată elibera abonamentele de ocupare a domeniului public.

Având în vedere reglementările care sunt în vigoare și faptul că din 1 iunie s-ar putea redeschide terasele de către operatorii economici care funcționează în domeniul hotelier, restaurante, alimentație publică, până în data de 27 mai așteptăm toate solicitările celor interesați sau completări la solicitările depuse deja, pentru a avea timpul necesar să punem la punct toate detaliile, să lămurim toate aspectele care sunt de discutat, în așa fel încât să avem posibilitatea ca din 1 iunie să funcționeze lucrurile, dacă ar fi posibil, la capacitate maximă, din punctul meu de vedere“, a declarat primarul George Scripcaru.

Regulile care s-ar putea aplica în cazul funcționării teraselor:
– depărtarea meselor la cel puţin 2 metri una de alta;
– stabilirea unui culoar liber de 1,5 metri între mese;
– menținerea culoarului de trecere între terasele aparținând diverșilor agenți economici;
– angajații vor purta obligatoriu mască;
– clienţii nu trebuie să poarte mască, atunci când sunt la masă;
– după fiecare folosire a mesei, aceasta trebuie dezinfectată.
– agentul economic va trebui să le ia angajaților temperatura la fiecare intrare în schimb, care nu trebuie să depăşească 37,3 grade;

Aceste măsuri pot fi completate cu alte măsuri, prin actul normativ care va stabili atât posibilitatea deschiderii teraselor la 1 iunie, cât și condițiile în care vor funcționa acestea.
În anul 2019, în municipiul Brașov au funcționat 98 de terase, cea mai mare parte, 88, au fost amplasate în zona centrului istoric și în zona Pieței Unirii. Până în prezent, de la începutul anului, au fost depuse 42 de cereri pentru amplasarea de terase.

Articolul precedentBrașovul a ajuns la 48 de victime provocate de COVID-19!
Articolul următorConducerea Spitalului Clinic pentru Copii din Brașov a explicat măsurile luate în timpul pandemiei!