Inspectoratul de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Ordine Publică, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Criminalistic și Poliția Municipiului Brașov (Secțiile 1, 2, 3, 4, 5 Poliție), au organizat și desfășurat, ieri seară, o acțiune de amploare pe raza municipiului Brașov și Stațiunii Poiana Brașov, care a vizat modul de respectare a măsurilor dispuse pe timpul stării de alertă, scopul fiind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.  

Obiectivele acțiunii au fost:

Verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă de către agenții economici, care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber;

Asigurarea în cazul preparării, comercializării și consumului produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, a unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 4 persoane la o masă dacă sunt din familii diferite și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară;

Portul măștilor sanitare de protecție în locațiilor agenților economici care prestează activități comerciale de servire;

Informarea cetățenilor cu privire la normele legale dispuse în contextul stării de alertă și necesitatea respectării acestora.

În cadrul acțiunii au fost angrenate 28 de efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Brașov și Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov.

Cu această ocazie au fost legitimate 87 de persoane și verificate 18 societăți comerciale.

A fost identificată o societate comercială care nu a respectat măsurile de diminuare a impactului riscurilor conform prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, potrivit competenței instituțiilor abilitate și au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, în valoare de 14.000 lei.

Astfel de acțiuni au avut loc și în perioada 26 – 27.06.2020, ocazie cu care au fost verificate 26 de societăți comerciale și  legitimate 105 persoane.

De asemenea, au fost identificate 2 societăți comerciale care nu au respectat măsurile de diminuare a impactului riscurilor conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, potrivit competenței instituțiilor abilitate.

Totodată, în urma constatării unor nereguli, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, în valoare de 27.500 lei.

În urma acțiunilor desfășurate, a fost dispusă măsura confiscării unei sume de aproximativ 800 lei și retragerea de la comercializare a unei cantități de marfă expirată. Acțiunile s-au desfășurat în colaborare cu reprezentanți ai Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Brașov și Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov.

 

Articolul precedent100% TU DECIZI! Adrian Țuțuianu, baronul cu 10 case și 20 de terenuri care a sărit dintr-o barcă în alta
Articolul următorCOVID-19. Situația la zi, în județul Brașov!