VIDEO Controale ale polițiștilor, în zonele de picnic din județ

Tradiția de a fi alături de cei dragi, familie sau prieteni, poate fi dificilă în contextul actual al stării de urgență, dar pentru binele dumneavoastră și al celor dragi, respectați normele legale, păstrați distanțarea socială, evitând, astfel, riscul de a-i pune în pericol pe ceilalți sau de a avea parte de evenimente neplăcute.

Atât pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului COVID-19, cât și pentru prevenirea și combaterea ilegalităților de orice fel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov sunt în permanență la datorie și acționează, în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru verificarea modului de respectare a reglementărilor instituite în această perioadă a stării de urgență. Pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică , în perioada 01-03 mai 2020, pe lângă activitățile desfășurate pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului COVID-19, zilnic, aproximativ 570 forțe de ordine sunt pregătite să intervină în orice moment în sprijinul cetățenilor, dar și pentru depistarea și tragerea la răspundere a persoanelor, care, cu reavoință, săvârșesc fapte ce încalcă prevederile legale.

Forțele de ordine sunt foarte bine dimensionate și vor putea întreprinde toate activitățile specifice pentru ca întreaga comunitate să se bucure de liniște și siguranță! Persoanele care încearcă să neglijeze și să diminueze efortul colectiv depus pentru respectarea prevederilor adoptate prin  Ordonanțelor Militare în vigoare și care intenționează să înfăptuiască fapte ilegale, vor fi sancționate fără a exista toleranță!

Articolul precedentCOVID-19. Situația la zi, în județul Brașov!
Articolul următorÎncă 18 români au murit din cauza infecţiei cu coronavirus! România a ajuns la 744 de morţi!