Un grav accident de circulație a avut loc, mai devreme, la intrarea în Codlea, spre Ghimbav.

Traficul se desfășoară cu mare dificultate în zonă. Mai multe autospeciale ale pompierilor intervin la fața locului. Polițiștii efectuează cercetări pentru a vedea în ce condiții s-a produs incidentul rutier.

IPJ Brașov:

Un accident de circulație a avut loc cu puțin timp în urmă pe DN1, în localitatea Codlea, în care au fost implicate două autovehicule.

La fața locului au fost direcționate echipaje ale Poliției Rutiere și, la acest moment, se efectuează cercetări pentru a se stabili circumstanțele în care a avut loc accidentul.

În urma accidentului 5 persoane sunt evaluate din punct de vedere medical, acestea fiind conștiente.

În acest moment traficul auto este direcționat pe câte o singura bandă de mers, urmând să fie reluat în integralitate după finalizarea măsurătorilor și scoaterea vehiculelor în afara părții carosabile.

Poliția Rutieră recomandă conducatorilor auto să circule cu prudență în zonă și să respecte indicațiile polițiștilor.

Articolul precedentVOLEI: România va juca 3 meciuri în Golden League, zilele acesta, la Brașov! Ce spune selecționerul Sergiu Stancu despre partidele cu Turcia, Danemarca și Portugalia
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET