VIDEO A început AMURAL, cel mai important festival vizual

AMURAL a devenit dintr-un eveniment cultural anual o platformă pentru idei și creații din toate domeniile, cu o atenție deosebită pentru artele vizuale, estetică și urbanism. Festivalul este cel mai important rezultat al acestei platforme: cea mai mare sărbătoare artelor vizuale contemporane din România, un muzeu în aer liber în care noile tehnologii sunt folosite pentru a transmite ideile artiștilor. Conceptul ediției și, mai mult, îndemnul pe care organizatorii vor să îl transmită este „Elevate your heart. Elevate your soul“ (Înalță-ți inima. Înalță-ți sufletul).

Suntem prea preocupați să schimbăm lumea, încât uneori uităm că lucrul pe care îl putem schimba cel mai ușor suntem chiar noi înșine. De aceea festivalul se dorește o oportunitate de reflexie către interior pentru a descoperi cum putem crește spiritual și intelectual. Cu ajutorul metaforicului lift numit AMURAL V. Festivalul se va desfășura începând de joi, 29 august și până luni, 1 septembrie inclusiv, în principal pe Aleea de după ziduri și la Hub-ul cultural Visssual de pe strada Avram Iancu, dar și în alte locații din centrul istoric. În acest an avem peste 120 de artiști din zona artelor performative, muzică, instalații, ilustrație, video-mapping, pe care vă invităm să le descoperiți la fața locului“, a declarat Flavia Stamate, organizatorul festivalului.

Anul acesta aducem artiști mai importanți, principalul performer fiind Laszlo Bordos, care va face cea mai mare proiecție de videomapping din Brașov, pe fațada Colegiului Național Andrei Șaguna, o proiecție de 1.000 de metri pătrați, aducem, ca în fiecare an, cei mai buni artiști de videomapping din țară, iar pe zona de instalații electronice și muzică electronică, artoști din afara țării, în special din Europa, dar și din Brazilia“, a spus Răzvan Pascu, directorul de creație al festivalului.

Festivalul este cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov, cu suma de 99.700 de lei, prin Ghidul de finanțare pentru proiecte culturale. Bugetul total estimat al festivalului este 300.000 lei, restul finanțării fiind asigurat de Consiliul Județean Brașov (99.200 lei) și partenerii privați.

Festivalul Amural a ajuns anul acesta la a cincea ediție și Primăria l-a sprijinit încă de la început. Este un eveniment deosebit, care a devenit deja o marcă a Brașovului și un exemplu bun pentru tipul de activități pe care dorim să le sprijinim prin Ghidul de finanțare pentru proiecte culturale. Cei de la Amural au dovedit că sunt parteneri de încredere și au venit în fiecare an cu ceva nou pentru publicul brașovean, au ridicat nivelul festivalului și sper ca nu peste multe ediții acest eveniment să devină unul care să atragă public nu numai din Brașov, ci și din alte orașe din țară, care să vină în mod special la festival. Le urez în continuare succes organizatorilor și așteptăm cu nerăbdare cea mai mare proiecție de videomapping arhitectural din Brașov de până acum“, a spus primarul George Scripcaru, care a precizat că în următoarele luni are în vedere încheierea unui parteneriat între municipalitate și Asociația Amural, pentru repunerea în valoare a turnurilor și bastioanelor vechii cetăți Brașov, astfel încât acestea să redevină puncte de atracție pentru turiști.

Anul acesta, AMURAL vine cu câteva premiere:

Vineri vom asista cu toții la cea mai mare proiecție de video-mapping arhitectural din Brașov, pe fațada Colegiului Național Andrei Șaguna – lucrarea Memories semnată de Laszlo Bordos (Bordos.Artworks).

Pentru a pregăti terenul pentru acest moment de apogeu al festivalului în deschidere vor cânta Robin and the Backstabbers într-un concert audio-vizual alături de studioul de video-mapping Aural Eye și formația locală Fusion Core.

Festivalul a început de ieri, cu cele mai multe proiecții simultane din România, așa cum am obișnuit deja publicul – Turnul Alb, Turnul Negru, Turnul Măcelarilor, Bastionul Graft, Zidul Cetății și chiar stâncile ce ies din dealul Warthe vor fi proiectate de artiștii video cu echipamente EPSON.

Bastionul Graft va găzdui pe exterior două instalații – una de realitate augmentată cu personaje din universul Red Bull.

Pe celalată fațadă UniCredit Bank plantează Copacul cu gânduri bune – o instalație video interactivă în care participanții pot adăuga mesaje și gânduri bune direct din aplicația mobilă AMURAL.

Cel mai activ loc din festival devine Visssual – hub-ul cultural al Asociației Amural, aflat pe strada Fabricii. Aici vor avea loc dezbateri alături de Inclusiv, Fundația Friend for Friends și artiștii din festival.

La etaj, One Night Gallery își unește forțele cu PosterJam pentru o expoziție de design postere din toată lumea. Ni se adaugă și campania #EUandME pentru care se deschide în premieră Grădina Visssual, aflată tot pe strada Fabricii.

Ca de obicei turnurile și spațiile din zona După Ziduri se transformă.

Curtea Bibliotecii Județene devine scena Visual Poetry – poezie, muzică live, instalații și proiecții pe clădirea Bibliotecii

Turnul Alb găzduiește expoziția de instalații White Elevator curatoriată de studioul RIZI cu exponate ale studenților de la CINETic, UBB și artiști independenți.

Turnul Negru în contrapartidă devine Black Elevator – un tunel vertical de pictură și lumină.

În poiana de la baza Turnului va fi amenajată scena principală, locul unde DJ și VJ din toată lumea aduc spectacolele lor audio-vizuale. Artiști din Germania, Spania, Brazilia, Marea Britanie, Republica Moldova și desigur România vor încânta privirea și auzul participanților pentru 4 nopți.

XYZ Offset de Andreas Lutz – o instalație din mecanisme industriale ce reproduc mișcarea organică a ființelor vii a călătorit din Germania și va ocupa Centrul MultiCultural.

Una dintre centralele de După Ziduri a fost renovată și așteaptă o pictură murală de Maria Bălan. La fel și zidul de pe aleea pietonală George Coșbuc, lucrare de Bobinski ce se află în acest moment în desfășurare.

Se adaugă scena Chill Hill de la Cinematograful Popular, instalațiile și proiecțiile din pădure și multe alte surprize ce trebuiesc căutate în program de fiecare vizitator în parte.

Pentru a face căutarea mai simplă, participanții vor avea mai multe instrumente: site-ul amural.ro aplicația mobilă AMURAL pentru Android și iOS, care va deveni funcțională în prima zi a festivalului evenimentul de facebook Amural V.

De precizat că accesul la toate evenimentele festivalului este gratuit, cu excepția concertelor de la Turnul Negru, care încep la ora 20:00 și a concertelor de la Visssual, care încep la ora 23:00. Pentru acestea un abonament complet costă 130 de lei, iar biletul pe o singură zi per locație este 30 de lei.

Programul complet al festivalului este pe amural.ro 

Articolul precedentRezultatele controlului efectuat de Ministerul Sănătății la Spitalul Județean
Articolul următorPolițiștii și jandarmii, acțiune pe DN1A