Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor”, ”efectuarea de operațiuni financiare în  mod fraudulos” (trei acte materiale) și ”instigare la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”.

În fapt, la data de 27 mai a.c., polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din  municipiul Brașov cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi utilizat cardul său bancar și ar fi efectuat în mod fraudulos mai multe tranzacții.

Din cercetări, a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 38 ani, angajat în calitate de agent de pază în cadrul unei societăți comerciale din municipiul Brașov, ar fi folosit cardul bancar pentru efectuarea unui număr de trei tranzacții în cadrul societății unde își desfășura activitatea, iar ulterior ar fi înmânat cardul unui membru al familiei sale, în vederea efectuării unei alte tranzacții, reprezentând achiziția unor bunuri dintr-un alt supermarket.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al  Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Articolul precedentAccident rutier pe DN10! Trafic BLOCAT!
Articolul următorITM Brașov: 88 de controale și amenzi de peste 100.000 de lei