ULTIMĂ ORĂ: Accident rutier cu 4 victime

Incident rutier, în această dimineață, în județul Brașov. 

Potrivit ISU Brașov, un accident rutier cu 4 victime, conștiente, neincarcerate, a avut loc pe pe D.N.13, la iesire din comuna Bunești, spre comuna Fișer. Se deplasasează la fața locului echipaje SMURD (de la Feldioara si de la Sighisoara) si o ambulanta SAJ (de la Rupea).

„Pe DN13, la km 76+700 m, un conducător auto, care circula dinspre Sighișoara spre Brașov, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit un mal de pământ, răsturnându-se, ulterior ajungând în șanțul pluvial. În urma impactului au rezultat 4 victime, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului”, a precizat Nadia Olaru, agent de politie.

Articolul precedentAnimal pe cale de dispariție, în Parcul Național Piatra Craiului
Articolul următorFilme istorice, la Râșnov