Tradiții și obiceiuri de Paște

Învierea Domnului este una dintre cele mai importante și mai frumoase sărbători ale creștinătății. Ea are darul de a aduce familia împreună și este plină de obiceiuri tradiționale pe care le pot pune în aplicare mămicile, tăticii și copiii din România.

Ouăle roșii

Cel mai răspândit obicei creștin de Paște este vopsirea ouălor în culoarea roșie. Acestea sunt nelipsite de pe masa copioasa din prima zi a acestei sarbatori si face deliciul celor mici, care abia asteapta sa le ciocneasca.

Desi inainte nu se accepta ca oule sa aiba alta culoare in afara de cea rosie, acum lucrurile s-au mai schimbat, iar mamele si copiii le coloreaza cu verde, galben sau albastru.

Exista mai multe legende legate de obiceiul vopsirii oualor in cultura romaneasca. Cea mai populara dintre ele spune ca Maica Domnului, care venise sa-si planga fiul rastignit, a asezat cosul cu oua langa cruce si acestea au fost inrosite de sangele care picura din ranile lui Iisus.

Lumina sfântă

In noaptea de Inviere, credinciosii sunt incurajati sa mearga la biserica si sa ia lumina. Ei trebuie sa aduca de acasa o lumanare,  pe care o vor aprinde cu cea pe care o scoate parintele din altar. Lumina este simbolul Invierii.

Cele mai multe familii pastreaza restul de luminare ramasa nearsa dupa slujba si o aprind in cursul anului in cazul in care au un mare necaz. La sfarsitul slujbei de Inviere, preotul imparte tuturor Sfintele Pasti si ii impartaseste pe cei mici.

Mielul

In Romania, toate familiile servesc la masa de Paste carne de miel preparata sub diverse forme. Fie ca este vorba despre friptura sau drob, cei mici si cei mari se bucura de carnea gustoasa.

Mielul este simbolul Mantuitorului Iisus, care a fost sacrificat pentru a salva omenirea.

 Pasca

Acest preparat dulce obtinut din aluat, branza si stafide este printre felurile preferate ale celor mici. El se prepara o data pe an de mame si bunici

Articolul precedentProgramul mijloacelor de transport în comun din Brașov, de Paște și 1 Mai
Articolul următorMesele îmbelșugate de Paște, un adevărat pericol! Sfaturile medicilor