Toate contractele Primăriei, la un click distanță!

Primarul municipiului Brașov, Allen Coliban a anunțat, în această seară, pe Facebook, că pe site-ul brasovcity.ro vor fi publicate absolut toate contractele încheiate de Primăria Brașov.

Astăzi am pus pe site-ul Primăriei Brașov toate contractele încheiate de municipalitate în perioada 1 iulie – 30 septembrie. Le găsiți pe brasovcity.ro, la servicii cetățeni – financiar – anunțuri, toate vor fi postate acolo. Este doar primul pas, pentru că în câteva zile am cerut să existe pe site o secțiune mult mai vizibilă și transparentă, unde vom încărca toate contractele Primăriei, în format electronic. Sunt date la care aveați acces până acum doar dacă le solicitați prin Legea 544, dar cred că este mult mai simplu să avem o secțiune pe site în care sunt aceste date încărcate”, a menționat Allen Coliban.

Articolul precedentBurse mai mari pentru elevii Brașovului
Articolul următorCOVID-19. Sancțiuni de aproape 30.000 de lei