Subofițer ISU, băut la volan în timp ce mergea la muncă!

Ieri dimineață, în jurul orei 07.55, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 50 de ani, care conducea un autoturism pe strada Brașovului din localitatea Bod, județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.62 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Din primele informații se pare că șoferul băut este un angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care mergea la muncă.

Persoana este subofițer operativ la Pichetul de pompieri Bod. Instituția noastră nu tolerează astfel de comportamente. Este in desfasurare o ancheta a organelor competente, iar în funcție de rezultate vom lua măsurile care se impun – maior Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al ISU Brașov.
Articolul precedentPoliția a deschis dosar penal după ce 21 de turci s-au intoxicat, în această dimineață, în municipiul Brașov!
Articolul următorMinistrul educației și cercetării a decis să suspende olimpiadele școlare