În deschiderea etapei a 8-a a Ligii 2 la fotbal, FC Braşov a fost învinsă, în această seară, pe Stadionul Tineretului, cu 0-1, de CSA Steaua. 

Singurul gol al confruntării a fost marcat în minutul 56 de Chipirliu, care a reluat din trei metri, în poarta goală, centrarea lui Huiban. 

Galben-negrii au început mai bine meciul, dar Roşu, mai întâi din lovitură liberă (min. 23), iar apoi din fața porţii, nu a reuşit să învingă portarul advers. Steaua a început să domine, iar Gârniță a intervenit senzațional la lovitura de cap a lui Pacionel, din minutul 32, iar un minut mai târziu, Adi Popa a şutat în plasa laterală din câțiva metri.

După golul lui Chipirliu, stegarii au fost mai periculoşi, dar şutul fundaşului-golgeter Sabău a fost blocat de Chipirliu (min. 71), iar „bomba” aceluiaşi Sabău, din lovitură liberă de la peste 30 de metri, a fost boxată de portarul oaspeților. Cu cele 9 puncte, FC Braşov rămâne, momentan, pe locul 13  în timp ce Steaua, cu 17 puncte, a urcat pe locul 4.

FOTO: captură DIGISPORT

Articolul precedentCe s-a întâmplat cu băiatul de 11 ani dispărut după ce a plecat de la şcoală?
Articolul următorTaberele din PNL înaintea congresului – Peste 2.800 de voturi în favoarea actualului președinte Ludovic Orban