SR Brașov și-a aflat adversarul din turul 3 al Cupei României

Departamentul Competiții al FRF a realizat, conform criteriului geografic, împerecherea echipelor participante în turul 3 al Cupei României, ediția 2020-2021.

Astfel, miercuri, 7 octombrie, de la ora 14.30, SR Brașov va întâlni, în deplasare, pe AS FC Pucioasa, echipă din liga a treia. Adversarii sunt în Seria a 6-a și ocupă locul 7 după trei etape.

Cred că este o tragere bună pentru noi. Cu siguranţă vom avea un joc bun, cu o echipă care are mulţi jucători tineri, antrenată de Nicu Croitoru şi Sică Bârdeş, doi tehnicieni cu experienţă. Vom face tot ce depinde de noi să câştigăm, să ne calificăm în faza următoare şi să ne îndeplinim obiectivul propus pentru această competiţie, acela de a aduce o echipă de Liga 1 la Braşov – LIVIU NICOLAE, antrenor SR Brașov

Articolul precedentWeekend plin de adrenalină pentru Dan Gârtofan și Tudor Mârza
Articolul următorCântec dedicat unui primar reales din județul Brașov (VIDEO)