Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Zărnești au depistat în trafic, aseară, un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din localitatea Șinca Nouă, care a condus un autoturism pe DN73A în localitatea Șinca Nouă, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0.46 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
În fapt, la data de 08 iulie a.c., în jurul orelor 13.30, cadrele de poliție au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 54 de ani, care a condus un autoturism pe care erau montate plăcuțe cu număr de înmatriculare provizoriu pe str. Doamna Stanca din Făgăraș.
Procedându-se la verificarea documentelor personale și ale autovehiculului, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu este înmatriculat, întrucât autorizația de circulație provizorie are valabilitatea expirată.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
La data de 08 iulie 2019, în jurul orelor 19.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Bran au depistat în trafic, un bărbat, în vârstă de 50 de ani din București, care a condus un autoturism pe raza localității Bran, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0.55 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.