Șoferi inconștienți! Băuți și fără permis, prinși de polițiști!

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

În fapt, la data de 01 august 2020, în jurul orei 19.20, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 33 ani, care conducea un autovehicul pe bld. Griviței din mun. Brașov, jud. Brașov.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,54 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

  • La data de 01 august 2020, în jurul orei 17.15, o femeie, în vârstă de 51 ani, care conducea un ciclomotor pe str. Izvorului din localitatea Hoghiz, jud. Brașov, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut pe partea carosabilă.

În urma producerii accidentului rutier, femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Procedându-se la testarea acesteia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,04 mg/l alcool pur. În consecință, femeii i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, polițiști din cadrul Poliției Orașului Rupea au constatat faptul că aceasta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă”, “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

  • Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, “fals material în înscrisuri oficiale” și “uz de fals”.

În fapt, la data de 01 august 2020, în jurul orei 21.00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 50 ani, care conducea un autovehicul pe str. Nicolae Bălcescu din mun. Codlea, jud. Brașov.

Conducătorului auto i-au fost solicitate documentele personale, ocazie cu care acesta a prezentat un permis de conducere emis de către autoritățile din Italia.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, cadrele de poliție au constatat faptul că permisul de conducere prezentat nu se regăsește în baze, existând suspiciunea că ar fi falsificat, totodată, reieșind faptul că bărbatul nu deține permis de conducere.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Articolul precedentPolițiștii dirijează circulația pe DN1
Articolul următor1.075 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, la nivel național