Şofer băut implicat într-un accident rutier cu victimă, în această seară, în municipiul Braşov

În această seară, în jurul orei 19.40, pe strada Toamnei din municipiul Brașov a avut loc un eveniment rutier, în care au fost implicate 3 autovehicule.

În urma producerii evenimentului rutier o persoană a primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând să fie transportată la spital.

Conducătorii auto au fost testați din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, în cazul unuia dintre aceștia rezultatul fiind 0,59 mg/l alcool pur.

În consecință, acesta va fi condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier, precum și luarea măsurilor legale ce se impun în astfel de cazuri.

IPJ BRAŞOV

Articolul precedentCOVID-19 În 6 unități de învățământ din județ, testele de salivă se fac la școală!
Articolul următorGabriel Oprea, președintele UNPR, mesaj de Sfântul Nicolae: „Cred că ar trebui să fim mai uniți decât oricând și să avem grijă de copiii noștri”