Doar patru elevi din întreg județul Brașov au reuși să ia note de 10 la simularea de la Evaluarea Națională, însă niciunul nu a reușit o medie de 10.

Un număr de patru elevi din judeţul Braşov au obţinut nota 10 la simularea probei de Limba şi literatura română a examenului de evaluare Naţională, în timp ce 36 au fost notaţi cu notă maximă la Matematică, însă niciun candidat nu a reuşit să ia notă maximă la ambele materii.

Potrivit ISJ Braşov, peste 70% din elevii de clasa a VIII-a care au participat la simulare au obţinut medii peste 5, procentul (70,28%) fiind mai redus comparativ cu cel de anul trecut, când peste 75% dintre candidaţi au trecut examenul.

Pe probe de examen, 77,02% dintre elevi au obţinut note peste 5,00 la Limba şi literatura română, iar doar 62,11% la Matematică.

„În schimb, doar patru elevi au obţinut nota 10 la Limba şi literatura română şi 36 la Matematică. Niciun elev nu a obţinut nota 10 la ambele (sau la toate trei) probe. La proba de limbă maternă doar doi elevi au obţinut note de 10 – unul la limba germană şi unul la limba maghiară”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISJ Braşov, Valentin Bucur.

Totodată, acesta a subliniat că numărul mediilor între 8,00 şi 10 din acest an este mai mic decât cel de anul trecut, cu mai mult de 7 procente.

Articolul precedentCe e bine să mâncăm ca să reducem riscurile de DEMENȚĂ. Care sunt cele 2 ingrediente ce pot face minuni
Articolul următorBătaie de joc în sistemul de pensii din România: Cum primesc românii de 30 de ori MAI PUȚIN la pensie decât dau la stat – Calcule exclusive