Simpatizanții PSD de vârsta a treia, agresați în stradă

Organizația PSD Brașov s-a confruntat, noaptea trecută și în această dimineață, cu o nouă serie de acte de huliganism. Incidente au avut loc în Piața Dacia, Parcul Someșului și ITC – Alexandru Vlahuță, din municipiul Braşov.

Mai exact, susțin reprezentanții PSD Brașov, corturile special amenajate pentru acțiunea „Pactul Național pentru Bunăstarea Românilor” au fost devastate, batjocorite și desenate cu sprayuri sau markere. Și mai grav este că, potrivit liderilor PSD Brașov, duminică dimineață, oamenii care strângeau semnături în zona ITC – Alexandru Vlahuță au fost amenințați și agresați fizic de un locatar din zona respectivă, în ciuda faptului că la cortul pentru strângerea semnăturilor se aflau trei oameni vârstnici.

A fost depusă, deja, plângere penală la Secția 5 Poliție Brașov și așteptăm ca instituțiile care au atribuții cu privire la paza și protecția arealelor din municipiu, respectiv Poliția Locală, să ia măsurile necesare și să ne dea explicații despre ceea ce s-a întâmplat. E revoltător ca actele de vandalism, violență și ură, să fie tolerate de autoritățile locale și cerem să se ia măsuri urgente în acest caz! Facem apel la toți competitorii politici ca decența și bunul simț să primeze, indiferent de culoare, programe, acțiuni sau planuri de viitor. Opțiunea politică se exprimă în mod pașnic, prin vot, nu împărțind pumni„, a precizat vicepreședinte PSD Brașov, Răzvan Popa.

Articolul precedentColectarea deșeurilor electrice, astăzi, la Brașov
Articolul următorFOTOGALERIE Peste 4 milioane de euro pentru modernizarea spitalelor din Zărnești și Făgăraș