SDEE Transilvania Sud are un nou Centru de Relații cu Utilizatorii, la Brașov

Sucursala Brașov a SDEE Transilvania Sud a inaugurat, astăzi, noul Centru de Relații cu Utilizatorii (CRU) din municipiu.

Inaugurarea centrului, conceput cu scopul de a eficientiza relația pe care SDEE Transilvania Sud o are cu utilizatorii, vine ca o continuare a unui alt proiect important implementat în acest an, RPA (Robotic Process Automation), prin intermediul căruiaa fost îmbunătățită substanțial calitatea serviciului de acces la rețeaua electrică de distribuție. Datorită automatizării robotice a proceselor, a fost redus considerabil timpul necesar emiterii Certificatelor de Racordare la Rețea pentru locurile de consum existente și a crescut numărul de certificate emise, de la 50 la 150 într-o zi.

Centrul de Relații cu Utilizatorii a fost amenajat într-un spațiu modern, elegant, cu accent pe detalii și centrat pe ideea de operativitate și confort în relația directă cu utilizatorii. În decursul anului 2020, SDEE Transilvania Sud va inaugura alte 5 Centre de Relații cu Utilizatorii și în alte localități. Situat pe strada Pictor Luchian, nr. 25, centrul va fi deschis publicului începând cu data de 16 decembrie și va funcționa de luni până vineri, conform programului afișat.

Articolul precedentDouă noi achiziţii pentru Aeroportul Braşov
Articolul următorAmenzi de aproape 50.000 de lei pentru agenții comerciali