Devenit o tradiţie, Festivalul RomânIA Autentică, ajuns la cea de-a patra ediţie, se va desfăşura în ajun de Sânziene, în 23 iunie 2019. Potrivit formei care l-a conscrat, festivalul va ajunge la iubitorii de autentic în trei locuri simultan, Hobiţa, Iaşi şi Braşov, marcând astfel reunirea celor trei provincii româneşti într-o horă simbolică a tradiţiilor româneşti.

Evenimentul este organizat de Asociația Națională a Antreprenorilor, Federaţia Patronatelor Femeilor Antreprenor, Primăria Municipiului Braşov, Primăria Municipiului Iaşi, Primăria și Consiliul Local Peştişani, Flori de ie, Patronatul Femeilor din Meșteșugărit, Iaşi Oraş Regal, Asociaţia Art Meşteşugurile Prutului, Iaşi Capitala Istorică a României, Iaşi Capitala Tineretului din România 2019-2020.

RomânIA Autentică coagulează într-un eveniment unic pentru ţara noastră Oltenia, Moldova şi Transilvania, cu tot ce au mai reprezentativ din aria păstrării şi valorificării folclorului românesc, a tradiţiilor şi meşteşugurilor. Vor putea fi admiraţi creatori şi păstrători de tradiţii, colecţionari, interpreţi şi dansatori, uniţi de bucuria de a descoperi şi reevalua comorile poporului român,

Acest eveniment recurent reuşeşte de fiecare dată să confere adevărata dimensiune a valorii pentru o unică panoplie de tradiții și a obiceiuri, tezaure vii – meşteşugari, interpreţi vocali şi instrumentali, artişti cu inima şi sufletul confundate cu fiinţa noastră naţională.

Devenit un festival de suflet pentru mii de români, evenimentul triplu atrage an de an numeroşi turişti străini care fac astfel cunoştinţă cu o civilizaţie profund ancorată în valori estetice şi spirituale, o carte de vizită ce contrazice percepţia eronată asupra poporului român.

La Braşov în Piața Sfatului, George Muraru îi va introduce în scenă pe
Ansambul Folcloric Junii Brașovului alături de numeroşi interpreţi şi ansambluri din inima României.

Ora 17:00- Deschidere

Ora 17:10- Ansambul Folcloric Junii Brașovului

Ora 17:30-  Daria Solovăstru

Ora 17:35- Laurențiu Neagovici

Ora 17:40-  Mara Călin

Ora 17:45- Ansamblul școlii populare de artă Brașov, prof . coregraf Puiu Carmen

Ora 18:05 – Luminița Vlaicu

Ora 18:10- George Lazăr

Ora 18:15- Bogdan Stetco

Ora  18:20- Ionela Bran,  ansamblul de copii

Ora 18:40- Radu Adam

Ora 18:45- Andra Pucheanu

Ora 18:50 Andreea Neacșu

Ora 18:55- Ansalmblul Fii Brâncovenilor din Sâmbăta, instructor Balan Marius

Ora 19:15- Rodica Stan

Ora 19:35- Marilena Albu

Ora 19:55- Ionuț Robert Pumnea

Ora 20:25- George Muraru

Ora 20:35- Adina Roșca

Ora 21:00 – inchiderea festivalului.

Ziua de 23 iunie 2019 este rezervată Festivalului RomânIA Autentică, un proiect născut din dragoste de neam, patrie, artă şi frumos şi iniţiat de Cristina Chiriac, preşedintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin.

Festivalul este dedicat în aceeşi măsură iubitorilor de frumos tradiţional românesc şi meşteşugarilor, continuatori ai tradiţiilor valoroase ale poporului nostru, care prin măiestria şi dragostea cu care se apleacă spre trecut, duc mai departe comorile străbunilor ce au ştiut să împletească în perfectă armonie utilitarul cu rafinamentul artistic. În cele trei spaţii de desfăşurare ale festivalului sunt invitaţi meşteşugari din întreaga ţară. Ei vor expune realizările şi preocupările lor în cadrul atelierelor de creaţie destinate publicului, iar participanţii se vor putea iniţia în tainele unora dintre meşteşuguri, cum e olăritul, sculptura, torsul lânii sau cusăturile populare.

Foto și text: romaniaautentica.ro

 

Articolul precedentJunii Curcani vă invită la Jocul Strămoşesc
Articolul următorFOTO+VIDEO Olimpic Zărnești a pierdut barajul de promovare în liga a treia