Autoritățile au instituit starea de alertă, pentru o perioadă de 30 de zile. Presupune, între altele, obligativitatea purtării măștii în spațiile publice închise. Deplasarea persoanelor în localitate este permisă fără declarație, dar deplasarea între localități rămâne interzisă, cu unele excepții.

Toate persoanele care sosesc în țară vor sta 14 zile în carantină la domiciliu. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a luat o serie de decizii pentru trecerea țării în starea de alertă. După ședință, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat au susținut o declarație de presă.

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat că începând din 15 mai se declară stare de alertă pentru o perioadă de 30 de zile.

Secretarul de stat Raed Arafat a detaliat măsurile care vor intra în vigoare și a a reiterat faptul că începând de mâine măștile sunt obligatorii în spațiile publice închise. Totodată, acesta a anunțat că terasele rămân închise după 15 mai.

Începând de mâine, se instituie măsura izolării la domiciliu, împreună cu familia, pentru toate persoanele care vin din străinătate.

Principalele declarații:

Marcel Vela:

„Așa cum știți, a avut ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Vă prezint hotărârea privind aprobarea stării de alertă la nivel național. Având în vedere analiza și propunerile formulate de grupul tehnico-științific pentru gestionarea bolilor pe teritoriul României, luând în considerare persistența unui număr mare de persoane infectate la nivel național, în temeiul actelor normative, cu modificările și completările ulterioare, Comitetul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1: Din 15 mai se declară Starea de Alertă la nivel național pentru 30 de zile.

Articolul 2: Măsurile de prevenire și control al infecțiilor sunt prevăzute în anexa.

Articolul 3 – Regulile de desfășurare a unor activități care necesită măsuri de protecție sanitară se adoptă de ministrul Sănătății.

Articolul 4 – Autoritățile locale și centrale emit acte normative și administrative potrivit normelor de competență și domeniilor pe care le gestionează.

Raed Arafat:

Întrucât anexa urmează a fi publicată în seara asta în Monitorul Oficial, menționez câteva măsuri. O măsură importantă este că din 15 mai 2020, în spațiile comerciale, în mijloacele de transport, la locul de muncă, se instituie obligativitatea purtării măștilor de protecție.

Instituțiile publice și operatorii privați au obligativitatea organizării muncii. Să ia măsuri pentru asigurarea triajului epidemiologic, dezinfectarea obligatorie a mâinilor, decalarea programului de lucru pentru entitățile cu peste 50 de salariați, astfel încât terminarea programului să se desfășoare la intervale de o oră, pe parcursul a trei ore.

Accesul organizat astfel încât să fie 4 metri pătrați și 2 metri distanță între clienți și persoanele din magazine. Cine are 37,3 grade Celsius temperatură nu poate intra.

Este suspendată servirea mesei în localuri, restaurante, cafenele, terase. Sunt exceptate, ca și înainte, activitățile de preparare a hranei și comercializare a băuturilor alcoolice și non-alcoolice acolo unde nu este nevoie intrarea în incintă.

Rămân închise mall-urile. Sunt exceptate activitățile de vânzare a produselor electronice, electrocasnice, magazinele care au acces din exterior și au întreruptă comunicarea cu restul magazinelor.

Se suspendă transportul rutier internațional de persoane prin servicii regulate pentru toate cursele efectuate către Spania, Germania, UK, Belgia, Țările de Jos, Turcia până pe 1 iunie.

Se reia activitatea cabinetelor stomatologice pentru cazurile care nu sunt urgente. Se reia asigurarea asistenței medicale ambulatorii care nu sunt urgente, cu condiția organizării astfel încât consultațiile să nu presupună ca pacienții să aștepte.

Se instituie din 15 mai, pentru toate persoanele care vin din străinătate, măsura izolării la domiciliu, împreună cu familia, timp de 14 zile. Pentru cei care nu pot face acest lucru sau nu vor să-și expună familia, pot solicita carantinare instituționalizată din partea autorităților.

Carantinările instituite pe timpul stării de urgență, care nu au fost ridicate, se mențin în continuare. Se mențin închiderile unor frontiere de stat, cu excepția circulației lucrătorilor transfrontalieri și a traficului de marfă.

Din 15 mai, este permisă circulația în afara locuinței, în interiorul localităților, în grupuri mai mici de 3 persoane, fără declarații.

Se pot redeschide parcurile, cu excepția locurilor de joacă pentru copii.

Se poate ieși din localitate pentru deplasare în scop profesional, scop umanitar, realizare de activități agricole, deplasare pentru administrarea unei proprietăți din altă localitate, deplasare pentru programe din centre de tratament, deplasare pentru îngrijirea unei rude sau a unei persoane aflate în întreținere, decesul unui membru al familiei. Se menține măsura suspendării cursurilor, iar din 2 iunie se pot face activități de pregătire pentru examene.

Nelu Tătaru:

Odată cu ora 00, România trece în stare de alertă. Suntem pe o pantă ușor descendentă, cu număr de cazuri noi relativ în scădere, cu număr crescut de vindecări. Rămânem cu precauții, cu reguli. Apar măsuri de relaxare, se reiau anumite activități. Aceste activități urmează anumite reguli de desfășurare.

Reluarea sporturilor individuale sau a cantonamentelor.

Reluarea, din 2 iunie, a pregătirii din clasa a 8-a, a 12-a, a 13-a.

Redeschiderea muzeelor.

Din 15 mai se reiau slujbele religioase în curțile bisericilor.

Se redeschid hotelurile. Deschiderea saloanelor de îngrijire corporală le veți găsi într-un ordin comun cu ministrul Economiei și cel al Muncii.

Se reiau și activitățile desfășurate în cabinetele de stomatologie. Pacienții cu COVID-19 pot merge la stomatolog în cabinete special desemnate.

Rămânem în pandemie, cu spitale de fază unu, fază 2 și suport COVID. Suntem în desfășurarea unei patologii pe care nu trebuie s-o scăpăm din mână. Să nu uităm de precauții și de reguli. Vom evalua această relaxare la 14 zile. Evaluarea ne va da și măsura continuării cu alte relaxării sau corectarea dacă avem o creștere a numărului de infecții sau decese”.

SURSA: biziday.ro

Articolul precedentKlaus Iohannis: „Există posibilitatea să declar, din nou, stare de urgență!”
Articolul următorȘantier deschis de Compania Apa, de astăzi!