“Aruncatul în ţol”, unul dintre obiceiurile cele mai pitoreşti și cele mai spectaculoase din ceremonialul Junilor Braşoveni, are loc, vineri, 3 mai, de la orele 17.00, în Piaţa Unirii (Prund).

“Aruncatu-n ţol”, obicei al Grupului Junilor Tineri, face parte din serbările tradiţionale ale Junilor din perioada Săptămanii Luminate, fiind la origine un vechi ritual de confirmare şi de iniţiere în ceata de feciori. În Vinerea Luminată, Junii Tineri îşi fac intrarea în Piaţa Unirii la orele 17.00, cand vor cânta Troparul Invierii la Crucea Capitanului Ilie Birt. Dupa aceea, vor merge în centrul pieţei, unde vor juca hora Junilor şi vor îndeplini străvechiul ritual al aruncării buzduganului, în faţa Bisericii Sfântul Nicolae. După aruncatul buzduganului, junii aduc ţolul (cerga) în care, rând pe rând, toţi Junii Tineri vor fi aruncaţi de câte trei ori, spre cer.

În trecut, Junii Tineri se adunau în ziua de Joi din Săptămâna Luminată pe pajiştea numită de şcheieni La Poalele Dosului, puțin mai jos de stejarul la rădăcina căruia, conform legendei, se credea că regele Solomon a ascuns coroana Ungariei. Acolo, junii tineri și familiile lor organizau o mare petrecere la care participau brașoveni din tot oraşul, veniți în număr mare atât din Șchei și Cetate, cât și din Braşovechi şi Curmătura. După ce Junii jucau hora şi se întreceau în aruncarea buzduganului, începea o mare petrecere populară. Apoi junii plecau acasă la armaşul mare, unde junii erau aruncaţi în ţol fie în curtea casei fie în şură. Cei care nu participau la acest vechi ritual, erau aruncaţi în țol a doua zi, în Piaţa Prundului (azi Piaţa Unirii).

Articolul precedentVIDEO Primăria Brașov cofinanțează, în premieră, reabilitarea unei clădiri istorice private
Articolul următorCe se întâmplă cu ONG-urile care aveau INTERZIS în spațiile Direcției de Asistență Socială?